Adaugat : 22 Noiembrie 2016
Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica, pentru ca ea să continue propovăduirea învăţăturii Sale în aşa fel ca oricine va crede în El să ajungăla cunoştinta adevărului şi să se mântuiască.
Sfânta noastră Biserică este orânduită, deci, pentru binele credincioşilor, pentru cunoaşterea adevărurilor credinţei creştine şi pentru desăvârşirea morală a lor.
Pentru acest fapt, toţi credincioşii au datoria de a preţui şi a iubi Biserica şi de a-şi îndeplini cu sfinţenie datoriile faţă de ea. Datoriile credincioşilor faţă de Biserică sunt:
Credinţa Ortodoxă. Să creadă toate adevărurile creştine şi numai aşa cum le propovăduieşte sfânta Biserică Ortodoxă, păstrându-le în toată curăţia lor şi întocmindu-şi viaţa după ele.
Mărturisirea credinţei creştine. Să-şi dea silinţa pentru păstrarea, întărirea şi răspândirea credinţei creştine ortodoxe şi să o apere, cu tot curajul, de răstălmăcirile eretice, amintindu-şi de spusele Mântuitorului: „De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul omului se va ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri" (Luca 9, 26).
Împlinirea poruncilor. Să împlinească poruncile sfintei noastre Biserici cu privire la: umblarea la biserică, ţinerea posturilor orânduite de ea, mărturisirea păcatelor, primirea Sfintei împărtăşanii etc.
Supunerea şi ascultarea. Să se supună ierarhiei şi disciplinei bisericeşti (Luca 10, 16).
Ajutorarea aproapelui. Să iubească şi să cinstească pe cei ce îndeplinesc slujbele bisericeşti, îngrijindu-se de cele trebuitoare vieţii lor, după cuvintele Sfintei Scripturi: „Vrednic este lucrătorul de hrana sa" (Matei 10,10) şi: „Aşa a rânduit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie'' (I Cor. 9, 13-14).
Prin împlinirea conştiincioasă a datoriilor faţă de Biserică, credincioşii îi dau putinţa să lucreze cât mai rodnic pentru binele întregii omeniri şi pentru binele fiecăruia dintre ei.
Să participe cu regularitate la Sfintele Slujbe;
Participarea să fie cu credinţă, evlavie şi cu multă luare aminte;
Să fie cu gândul numai la Dumnezeu, fără răspândire in alte părţi;
Creştinului nu-i este îngăduit să lipsească de la biserică mai mult de trei dumineci consecutive.
Când un credincios lipseşte de la Sfintele Slujbe de mai multe ori consecutiv, acesta poate fi oprit de la Sfânta Împărtăşănie până când reintră în starea normală de frecventare a Bisericii;
Să se împărtăşească cât de des, făcându-şi rugăciunile prescrise şi urmând sfatul duhovnicului său.
Creştinul nu poate avea duhovnic în afara parohiei de care aparţine, decât cu binecuvântarea parohului său;
Cel ce se spovedeşte în alte părti fără binecuvântare, poate fi refuzat la împărtăşanie;
să fie împăcat cu toţi semenii;
La Biserică să aducă totdeauna un mic dar, o donaţie, ca jertfă din osteneala mâinilor sale, mai ales atunci când biserica are mare nevoie de ajutorul nostru material sau financiar;
Fiecare credincios trebuie să plătească bisericii ce se cuvine din osteneala sa, după porunca Bibliei sau Sfintei Scripturi; neîndeplinirea poruncii acesteia atrage mânia lui Dumnezeu, fiind socotit ca un furt şi neîmplinitor al poruncilor;
În Biserică, stăm după cum este rânduiala locului, nevorbind si neieşind afară, decât la absolută nevoie;
În Biserică se intră în ţinută curată, îngrijită şi decentă;
Cuvântul de învăţătură – omilia, predica, trebuie ascultată cu multă luare aminte, concentrare şi atenţie;
Părinţii sunt datori să-şi aducă copiii la Biserică şi să-i obişnuiască de mici, bine ştiind că frecventarea Bisericii şi rugăciunea înseamnă legătura cu Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic; de la vărsta de şapte ani copiii trebuie obişnuiţi cu spovedania cât de des;
Numai prin apropierea de Dumnezeu scade necazul si creşte bucuria;
La întoarcerea de la Biserică, creştinul duce cu sine binecuvântarea şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, pe care trebuie să le împărtăşească şi celorlalţi din casă.
Aşadar, creştinul este dator să-L slăvească pe Dumnezeu, atât cu trupul, cât şi cu sufletul său.
De altfel amândouă aparţin lui Dumnezeu şi prin urmare nu are dreptul să le necinstească şi să le strice, ci să le păstreze sfinte şi să se folosească de ele cu multă recunoştinţă.
Cel ce îşi aminteşte că trupul şi sufletul său aparţin lui Dumnezeu, se poartă faţă de ele cu evlavie şi cu frică sfântă, păstrându-le curate de toată întinăciunea, petrecând într-o continuă comuniune cu Acela Care le sfinţeşte şi le întăreşte.
Cu alte cuvinte, omul îl slăveşte pe Dumnezeu cu trupul şi cu sufletul său mai întâi atunci când îşi aminteşte că a fost sfinţit de Dumnezeu şi s-a unit cu El, iar apoi când îşi uneşte voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel încât să împlinească totdeauna voia Lui cea bună şi desăvârşită. Un astfel de om nu trăieşte pentru sine însuşi, ci pentru Dumnezeu.
Altfel spus, lucrează pe pământ pentru împărăţia lui Dumnezeu, Îl slăveşte în toate pe Dumnezeu, în cuvinte şi în fapte. Faptele sale, care sunt săvârşite spre binele aproapelui, sunt prilej de slăvire a numelui lui Dumnezeu. Viaţa sa străluceşte de lumină dumnezeiască şi se face astfel povăţuitor către Dumnezeu pentru cei care încă nu L-au cunoscut. (Sfântul Nectarie al Eghinei şi Pentapolei, Învăţături, traducere: Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2008, p.30-31).
Stelian Gomboş
