Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe a fost unul din cei mai mari eroi ai crestinismului. El a trait pe vremea imparatului Diocletian - mare prigonitor al crestinilor (sec. IV). S-a nascut in Capadocia, tragandu-se dintr-o veche si nobila familie de militari, fiind fiul unor parinti crestini, de la care a primit de tanar invatatura crestina.
 

Gheorghe a fost copil de mucenic: tatal lui, pe cand Gheorghe era inca mic copil, a fost arestat, a marturisit pe Hristos si a fost martirizat. La scurt timp dupa moartea tatalui, mama l-a dus din Capadocia in Palestina, locul de unde se tragea ea si unde aveau multe averi si mosteniri - pe care, dupa moartea mamei sale, Sfantul le-a impartit la saraci.
 

Cand a crescut, Gheorghe a slujit in armata. Era un soldat stralucit, ascultator, plin de barbatie, fara teama in lupte. Pentru osteneala, priceperea si destoinicia de care a dat dovada, s-a facut pretuit si in scurta vreme, la o varsta tanara, a ajuns comandant de oaste, in garda imparatului. In acelasi timp, insa, el era ostas al lui Hristos pe care-L slujea cu credinta si-L facea cunoscut tuturor.
 

In anul 303, cand imparatul Diocletian a dat decretul de prigonire  a crestinilor, Gheorghe s-a infatisat de buna voie in fata imparatului si, in fata intregii curti imparatesti, a marturisit ca este crestin si ca intelege sa slujeasca in oastea imparatului ca ucenic al lui Hristos. 
 

Imparatul, cand a auzit aceasta declaratie, s-a intristat mult, pentru ca cel mai viteaz general al sau era crestin. La inceput a incercat sa-l convinga cu binele, i-a promis pana si cele mai mari onoruri si functii. Dar Gheorghe a respins toate propunerile si a ramas statornic si neclintit. Atunci, a inceput mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice... Pentru ca Diocletian, infuriat de cele auzite de la Gheorghe, a dat porunca sa fie dus in temnita si pus la chinuri, ca sa se lepede de credinta. 

A fost strapuns cu sulita in fata soldatilor sai; Sfantul Gheorghe a infruntat durerile cu multa seninatate, laudand si preamarind pe Hristos care a fost de asemenea impuns cu sulita in coasta.

 

A fost aruncat intr-o temnita intunecoasa, i s-a turtit pieptul cu o piatra mare si grea, a fost batut peste talpile picioarelor - dar Sfantul toate le rabda inaltand neincetat multumire lui Dumnezeu. 
 

Inveninat, imparatul poruncit apoi sa-i fie calcat trupul cu o roata de fier avand piroane ascutite. Infrunta insa si aceasta cazna preamarind pe Hristos care a purtat pe cap cununa de spini si si-a intins mainile pe cruce.
 

A fost aruncat pentru trei zile intr-o groapa cu var nestins, dar si de data aceasta  a iesit viu si sanatos, prin puterea rugaciunii.
 

Atunci imparatul a ordonat ca sa fie incaltat in sandale de fier cu piroane lungi inrosite in foc si sa fie fugarit pana isi va lepada credinta. Sfantul nu se lasa biruit ci, cu picioarele arse si strapunse, lauda necontenit pe Domnul care a suferit pentru mantuirea noastra.
 

A fost apoi batut pana la sange cu vine de bou, dar Marele Mucenic a rabdat si acest supliciu cu barbatie, stand tare in credinta. I s-a dat sa bea otrava, dar a ramas nevatamat de aceasta. Fiind pus la incercare de catre imparat, a inviat un mort din mormant. A ucis o fiara mare care manca oameni, s-a dus in templul idolilor si prin rugaciunea sa a facut de s-au daramat toti idolii si a facut pe demoni sa strige si sa spuna ca unul este adevaratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe. 

Toate acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus ca oricine crede in El va face minuni, va calca peste scorpii si peste serpi si va birui toata puterea vrajmasului.
 

Multi dintre cei de fata, vazand chinurile de moarte prin care trecea Sfantul Gheorghe si ca ramane viu si nevatamat si vazand si minunile pe care le facea, s-au lepadat de idoli si au venit la credinta in Hristos, slavind pe Dumnezeul crestinilor. Insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vazand acestea, a marturisit credinta ei in Hristos. 
 

In cele din urma, imparatul a incercat sa-l induplece, promitandu-i onoruri, dar Sfantul a ales sa ramana pentru totdeauna cu Hristos. In fata acestei marturisiri, ca sa termine odata cu acest nebiruit crestin, Diocletian porunceste sa i se taie capul cu sabia, in fata intregii ostiri, atat Sfantului, cat si imparatesei Alexandra. Pe drum, imparateasa, fiind foarte slabita, si-a dat duhul. Ajuns la locul stabilit (la Diospolis, langa Lydda, in Palestina) Sfantul Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite dar si pentru chinuitorii lui si si-a plecat capul sub sabie in ziua de 23 aprilie 303. 
 

Pentru viata sa inchinata lui Hristos si pentru lupta sa, dusa pana la martiriu in propovaduirea Evangheliei, Sf. M. Mc. Gheorghe a primit si titlul de "purtator de biruinta".

Daca ne invatam sa fim mai rabdatori, daca ne invatam sa fim mai iubitori, mai ingaduitori, mai toleranti, vom intelege intr-adevar sensul martiriului Sfantului Mucenic Gheorghe, care nu s-a razbunat pe nici unul dintre aceia care-l chinuiau, ci, dimpotriva, s-a rugat pentru ei. Si-ar fi dorit ca si ei sa vada lumina credintei, sa-L vada pe Hristos, sa-L vada pe Acela cu care Sfantul discuta permanent.
 

Sa nadajduim si noi si sa ne indreptam cugetul si mintea ca sa vorbim cu Sfantul Gheorghe, sa-l chemam in rugaciune, sa-l chemam permanent in viata noastra, ca sa ne fie purtator de biruinta in existenta aceasta trecatoare. Amin.