Adaugat : 08 August 2017
Zece ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Univ. Dr. Teodor Savu (1916 – 2007)
Frânturi de gânduri şi sentimente la împlinirea a zece ani de la momentul marii sale treceri…
Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare...
Drept urmare, mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Părintele Arhidiacon şi Profesor Teodor Savu acum, împlinirea a zece ani de la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească, având venerabila vârstă de 91 de ani, eveniment ce s-a consumat în ziua de joi – 09 August anul 2007, totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă – 11 August 2007, la „Biserica cu Lună” din municipiul Oradea, la care am reuşit să particip şi eu, alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun, în frunte cu Episcopul locului Dr. Sofronie Drincec al Oradiei, precum şi de alţi mulţi cunoscuţi ori apropiaţi...
Pentru a fi sincer, doresc să recunosc că, în iureşul acestor zile dintre moartea şi înmormântarea sa, am constatat cu oarecare srângere de inimă, că nu este uşor să faci vorbeşti ori să scrii despre Părintele Arhidiacon Teodor Savu, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ puţină vreme, adică de numai douăzeci şi unu de ani... De ce? Pentru că Părintele Profesor şi Arhidiacon Dr. Teodor Savu s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă – acel timbru baritonal de neegalat; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cucerniciei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar...
Părintele Profesor Teodor Savu a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice...
Citindu-i datele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, la data şi locul naşterii sale: - 20 februarie anul 1916 în localitatea Sânicolaul Român, judeţul Bihor; la studiile pe care le-a făcut: - la Oradea şi Cernăuţi; la anii de detenţie politică pe care a fost silit să-i petreacă între anii 1948 – 1953, în „gulagurile româneşti” de la Jilava şi Aiud, unde a cunoscut mare parte din intelectualitatea autentică românească din perioada interbelică, cum ar fi Nichifor Crainic, Radu Gyr şi Vasile Voiculescu; apoi mă gândesc la funcţiile pe care le-a ocupat de-a lungul vremii: - diacon ceremonial, inspector eparhial şi mai ales profesor universitar; la oamenii pe care i-a cunoscut şi cu care a colaborat: - Patriarhii Nicodim, Iustinian, Iustin, Teoctist – şi el trecut cu dor zece zile mai devreme la cele veşnice, şi care l-a evocat de multe ori deoarece l-a apreciat foarte mult; Apoi mitropoliţii de pie memorie: - Nicolae Bălan, Vasile Lăzărescu, Nicolae Mladin, Antonie Plămădeală – trecuţi şi ei între timp la cele veşnice, precum şi Mitropolitul Banatului - Nicolae Corneanu şi, nu în ultimul rând actualul ierarh de la Sibiu în persoana Î.P.S. Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu Streza; Apoi episcopii de vrednică pomenire ai Oradiei: - Andrei Magieru, Nicolae Popoviciu, Valerian Zaharia şi, mai cu seamă, Vasile Coman – al cărui colaborator apropiat şi destoinic a fost până la trecerea acestuia la veşnicele locaşuri ce a avut loc la 10 iulie anul 1992, şi pentru mai puţină vreme actualul Episcop al Oradiei, Bihorului şi Sălajului în persoana P.S. Părinte Sofronie Drincec – cel care a şi prezidat slujba de prohodire a ilustrului dascăl al poporului dreptcredincios şi slujitor al Bisericii Lui Iisus Hristos; Nu în ultimul rând trebuie menţionaţi aici profesorii pe care i-a cunoscut şi cu care a colaborat: - dascălii de vrednică amintire de la fosta Academie Teologică din Oradea – unde a fost profesor până la desfiinţarea ei în vitregul an 1948 şi apoi (cu) dascălii reînfiinţatei Facultăţi de Teologie din Oradea cum ar fi Părintele Profesor şi Decan Dumitru Abrudan, Î.P.S. Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu Streza, P.S. Părinte Episcop Daniil Stoenescu, Părinţii Profesori: Ilie Moldovan, Constantin Voicu, Gheorghe Liţiu, Dumitru Megheşan, Miron Erdei şi alţii precum Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sau cum ar fi Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Theodor Maghiar – Rectorul emerit şi ctitorul Universităţii din Oradea – care l-a iubit şi stimat foarte mult pe Părintele Savu; Nu în cele din urmă îmi aduc aminte de zecile de articole şi studii pe care le-a scris cu o competenţă şi cu o rigoare ştiinţifică remarcabilă, în diferite reviste şi publicaţii cum ar fi: „Telegraful Român” de la Sibiu, „Biserica Bănăţeană” şi „Altarul (Mitropolia) Banatului” din Timişoara, „Legea Românească” şi „Crişana” de la Oradea sau „Buna Vestire” de la Beiuş; de asemenea, mă gândesc aici la lucrarea: „Două sute de ani de la zidirea Bisericii cu Lună” apărută la Editura Episcopiei Oradiei în anul 1984, sau la teza lui de doctorat „Despre Dogma Întrupării” – care rivalizează, în bunul sens al cuvântului, cu „Epicleza Euharistică” a mentorului său spiritual – Episcopul de vrednică pomenire Nicolae Popoviciu – ambele fiind elaborate ca rod al muncii riguroase şi temeinice în spiritul german, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Cernăuţiului de odinioară, şi care a fost publicată de către Editura Universităţii Oradea în urmă cu trei ani!... N-aş vrea să-i trec cu vederea (nici) participările sale, încununate cu mult succes, la diferite simpozioane şi întruniri teologice ori culturale cum ar fi de pildă: la Debreţin – Ungaria în anul 1993 – ca delegat patriarhal, în capitala Cehiei – Praga în anul 1994 sau la Ripon – Marea Britanie, în 1997 tot ca reprezentant al Patriarhiei Române...
Prin Urmare, ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Teodor Savu a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă...
Cu alte cuvinte, eu personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Teodor Savu – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii acestor ţinuturi şi nu numai, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...
Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!...
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş
