Viaţa, petrecerea, nevoinţele, minunile şi acatistul Sfântului Ioan Rusul

Viaţa, petrecerea, nevoinţele, minunile şi acatistul Sfântului Ioan Rusul (27 Mai)…
 
Despre viaţa şi minunile Sfântului Ioan Rusul
 
Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a întreprins împotriva turcilor în anul 1711.

Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie (actualul Ürgüp (Urgup) – Capadocia – Turcia), Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe Ioan. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Iisus Hristos şi s-au făcut musulmani.

Sfântul Ioan, însă, făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Bătrâneţile cinstite nu sunt cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor – o viaţă fără prihană”.

Împodobit, deci, cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adică „necredincios”.

Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, Sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi turc i-a spus: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri”.

Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Iisus Hristos, Cel ce a primit a Se naşte într-o iesle săracă, lângă Bethleem.

Dumnezeu, văzând credinţa robului Său şi mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său şi, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi blândeţea ce-l împodobeau pe Ioan.

După o vreme i-au rânduit pentru vieţuire o cămăruţă apropiată de grajd, pe care la început cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-şi chinui trupul cu traiul greu şi nevoinţa în mirosul greu al dobitoacelor şi loviturile lor de picioare.

Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise locaşul de nevoinţă unde el urma poruncile Sfinţilor Părinţi: ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri; puţin somn, ghemuit, pe podeaua goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind adesea psalmii Proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învăţase de la mama sa – în limba rusă: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Către Tine, Doamne, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi…”. Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce era zidită într-o râpă nu departe de casa stăpânului său şi făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine.

Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul, Cel ce cercetează inimile şi rărunchii, a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi şi a celor de altă credinţă. A dat Domnul şi multă bogăţie stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare peste casa sa şi propovăduia tuturor despre virtuţile slugii sale.

După o vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca, cetatea sfântă a mahomedanilor. Nu la multe zile după plecarea sa, soţia acestuia a pregătit un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul Ioan. Printre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi de soţul ei, stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mecca. La auzul acestor cuvinte toţi invitaţii au râs; stăpâna, însă, a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuşi sau să o dea vreunei familii creştine sărace, precum obişnuia să facă adesea, dăruind altora partea sa de mâncare ce i se cuvenea.

Sfântul a luat farfuria şi, mergând în staul, a îngenuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful el însuşi, invitaţii au râs de cuvintele fericitului Ioan ca de o glumă bună.

Peste puţine zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine şi farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai Sfântul Ioan Rusul nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplaseră: „În cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăţ), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Neştiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea şi zbuciumul meu, m-am aşezat şi am mâncat cu mare poftă pilaful, şi, iată!, am adus farfuria cu mine şi văd că este într-adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mecca şi cine a adus-o”.

Auzind acestea, casnicii eparhului au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mecca şi cum toţi l-au luat în râs pentru aceasta.

Vestea despre minunea săvârşită de sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se mute în cămăruţa ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul Ioan şi-a continuat mai departe felul ascetic de viaţă, îngrijind de animale şi împlinind cu sârguinţă poruncile eparhului, iar nopţile petrecându-le cu rugăciuni şi cântări de psalmi. Toate acestea le făcea împlinind cuvântul Domnului: „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.

După puţini ani, însă, pe care i-a trăit în post şi rugăciune, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise cu rugăciunile sale şi cu reaua pătimire îndurată pentru numele şi dragostea lui Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi şi S-a răstignit pentru marea Sa iubire către toţi. Cunoscând mai dinainte ceasul ieşirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăşi cu preacuratul Trup şi cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un măr pe care îl scobise, şi astfel fericitul Ioan s-a putut împărtăşi şi îndată şi-a predat sfântul suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Toate acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.

Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de înmormântare. La îngroparea sa au venit nu numai creştinii, ci şi mulţi musulmani şi armeni: cel până mai ieri rob şi sclav a fost îngropat ca un stăpân. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adâncă emoţie şi cucernicie mult truditul trup şi, cu lumânări şi tămâieri, cu atenţie şi evlavie l-au dus la cimitirul creştin, la mormântul ce-i fusese pregătit, întorcând astfel trupul pământului mamă.
 
Despre descoperirea sfintelor sale moaşte
 
Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, aşa precum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ şi să-l aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. După şovăielile preotului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi o, minune! – trupul sfântului se găsea intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte, şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obişnuia să privegheze fericitul Ioan.

În anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea şi Ibrahim al Egiptului, Osman Paşa, trecând prin Procopie – ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaşte, după ce jefuise biserica, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând însă trupul Sfântului Ioan mişcându-se în mijlocul flăcărilor ca şi cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţi, lăsând odoarele bisericii şi povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră.

După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfântului întreg; nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.

După conflictul dintre Turcia şi Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiţi să plece, luând cu ei sfintele moaşte, odoarele bisericii şi puţine lucruri personale. După multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie.
Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu Sfintele moaşte ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului nesecat râu de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor celor trupeşti şi sufleteşti.
 
 Acatistul Sfântului Ioan Rusul
 
Troparul Sfântului Ioan Rusul, glasul al 8-lea:
 
Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi după moarte neschimbat trupul tău, sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
 
După obişnuitele rugăciuni începătoare se zice:
 
Condacul 1
Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care s-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Icosul 1
Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui care a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”; şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţenie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu, ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 2-lea
„Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd”, i-ai spus stăpânului turc, cântând în inima ta: Aliluia!
 
Icosul al 2-lea
Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:
Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemănat Lui;
Bucură-te, că, deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună mireasmă;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeşti în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;
Bucură-te, candelă care ai ars cu untdelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 3-lea
Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!
 
Icosul al 3-lea
Nimic nu este cu neputinţă celor ce cred cu tărie că Făcătorul cerului şi al pământului degrabă plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stăpânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;
Bucură-te, că deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântarea cerească;
Bucură-te, că stăpânul tău întorcându-se acasă a început să te cinstească;
Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;
Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani şi armeni;
Bucură-te, că din rânduiala cerească farfuria aceea este şi astăzi semn al minunii săvârşite de tine;
Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;
Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;
Bucură-te, că te-ai asemănat proorocilor din Legea cea veche;
Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 4-lea
Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi bine mirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântării tale. Pentru care şi noi, bucurându-ne cu cei care s-au atins de ele, Îi cântăm Celui care dă adevărată viaţă celor care cred în El: Aliluia!
 
 
Icosul al 4-lea
Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urmă odoarele bisericii pe care vroiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:
Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;
Bucură-te, că la fel ca acela te-ai lăsat mistuit de dragostea sfântă;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;
Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumină cerească;
Bucură-te, că, găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;
Bucură-te, că toţi cei ce le sărută iau binecuvântare;
Bucură-te, că închinându-se, găsesc scăpare din frământările lor;
Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe Care L-ai slujit este adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că El a dat viaţă moaştelor tale când au fost aruncate în foc;
Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;
Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;
Bucură-te, că a fost adus în Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 5-lea
Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Îi mulţumim Celui ce te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi, şi Îi cântăm: Aliluia!
 
Icosul al 5-lea
Nou doctor fără de arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinţă, ci le-ai adus grabnică tămăduire. Iar noi, auzind acestea, te lăudăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Cosma şi Damian, cu Chir şi Ioan;
Bucură-te, cu toţi doctorii fără de plată;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbăvire din dureri;
Bucură-te, vistierie nesfârşită de tămăduiri;
Bucură-te, că celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucură-te, că el nu a şovăit a merge la biserica ta să îţi mulţumească;
Bucură-te, că prin mir ai dat sănătate unei femei bolnave;
Bucură-te, de laudele celor cinci copii ai ei;
Bucură-te, că asculţi rugăciunile copiilor pentru părinţii lor;
Bucură-te, că Atanasia a adus bărbatului ei agheasmă şi ulei din candela ta;
Bucură-te, că ungându-se cu credinţă, acestuia i s-a tămăduit pieptul;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 6-lea
Un bolnav din Atena a refuzat să primească ajutorul doctorului, temându-se că îşi va pierde viaţa, dar tu te-ai arătat în vis nepoatei sale, îndemnând-o să-l trimită la acela pentru tămăduire. Auzind că nu i se va întâmpla nimic rău şi că vei ţine chiar tu mâna celui care îl va opera, el a primit cu încredere sfatul tău şi a aflat tămăduirea, pentru care a cântat Domnului cu mulţumire: Aliluia!
 
Icosul al 6-lea
Vindecând prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, deşi nu ai învăţat de la oameni meşteşugul doctoricesc, te-ai arătat mai iscusit decât cei ce şi l-au însuşit pe acesta prin ştiinţa
lumească. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tău îţi cântă:
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de sănătate izvorâtor;
Bucură-te, că vii în sprijinul celor neputincioşi pe care îi bântuie deznădejdea;
Bucură-te, cel ce prin suferinţele tale ai primit darul de a alina suferinţele celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, că ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei;
Bucură-te, că unui copil i-ai tămăduit picioarele paralizate;
Bucură-te, că mama căreia i-ai vindecat copiii a venit să îţi mulţumească;
Bucură-te, cel ce vindeci copiii încercaţi de boală;
Bucură-te, că părinţii lor aleargă la tine cu nădejde;
Bucură-te, că unei bătrâne gârbove i-ai îndreptat spatele;
Bucură-te, că în chip de doctor te-ai arătat unui medic necredincios;
Bucură-te, că vindecându-se de cancer, acesta a crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbăvit de o veche suferinţă pe preotul care slujea în biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 7-lea
„Sfinte Ioane, mă urăşti?”, a întrebat cuprinsă de deznădejde Arhondula, părându-i-se că rugăciunile ei pentru a avea urmaşi nu au avut nici un folos. Tu însă i-ai apărut nu după multă vreme şi i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni şi că voia Domnului era ca să se bucure de copii abia după doi ani. Iar ea, după ce a văzut împlinirea cuvintelor tale, i-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 7-lea
De multe ori am crezut că rugăciunile noastre sunt zadarnice, că pentru păcatele noastre faţa Domnului s-a întors de la noi şi ne aşteaptă pierzania, dar la vremea cuvenită El a plinit toate cererile noastre cele bune. Sfinte Ioane, ajută-ne să simţim în toate zilele vieţii noastre ocrotirea cerească, să îţi putem cânta:
Bucură-te, reazem al celor împovăraţi de greutăţile vieţii;
Bucură-te, că auzi suspinele şi ştergi lacrimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce nu te-ai mâniat pe Arhondula care a cârtit împotriva ta;
Bucură-te, cel ce i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni;
Bucură-te, că deznădejdea care o bântuia i-ai schimbat-o în nădejde;
Bucură-te, că la vremea rânduită de Domnul, ea s-a învrednicit să aibă copii;
Bucură-te, că pentru răbdarea ei a fost răsplătită nu doar cu un copil, ci cu mai mulţi;
Bucură-te, că ne-ai întărit evlavia faţă de cei proslăviţi de Dumnezeu;
Bucură-te, podoabă cerească ce nu cruţi osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;
Bucură-te, folositorul cel preacald al credincioşilor care cred minunilor tale;
Bucură-te, că familia ta este Biserica Mântuitorului;
Bucură-te, că celor ce nu fug de greutăţile vieţii le dai curajul să iasă întăriţi din ele;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
Condacul al 8-lea
Ca o fiară urla Caterina, când era chinuită de diavol, înspăimântându-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fără să se îndoiască la ajutorul tău, şi apărându-i în vis i-ai vestit izbăvirea. Şi noi cădem, Sfinte, înaintea ta, rugându-te să îi eliberezi pe toţi cei care sunt robiţi de îngerii căzuţi, ca să cânte împreună cu noi Celui ce a înfrânt puterile întunericului: Aliluia!
 
Icosul al 8-lea
Cazi înaintea tronului dumnezeirii, Sfinte Ioane, şi mijloceşte pentru toţi cei care suntem ispitiţi de vrăjmaşul diavol ca să primim ajutor în lupta duhovnicească şi să dobândim tărie în credinţă noi, cei ce te lăudăm:
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucură-te, că după aceasta, mulţi demonizaţi au fost aduşi la racla ta;
Bucură-te, purtătorule de Duh Sfânt care ai mijlocit tămăduirea lor;
Bucură-te, că prin lacrimi şi nevoinţe i-ai înfricoşat pe diavoli;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrăjmaşi şi ridicarea celor ce luptă cu aceştia;
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, că pe cei care suferă de tulburările minţii îi izbăveşti;
Bucură-te, cel ce având harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucură-te, că ne povăţuieşti cum să scăpăm din cursele lui viclene;
Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei fi călăuză pentru credincioşi;
Bucură-te, că împreună cu tot soborul sfinţilor vei veghea asupra lor;
Bucură-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavăză pentru creştinii prigoniţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 9-lea
Precum s-a întors fiul cel risipitor la tatăl său, aşa şi tânărul Tanasis, care după multe răutăţi a ajuns să îşi lovească mama, prin tainica ta mijlocire s-a întors cuprins de pocăinţă înapoi la dragostea cea firească, la fel i-ai cântat Dumnezeului îndurărilor: Aliluia!
 
Icosul al 9-lea
Mulţi sunt cei care apucă pe drumuri greşite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino şi întoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au căzut în păcat, fiind prinşi în cursele vrăjmaşilor şi biruiţi de patimile ucigătoare de suflet, ca să îţi cânte alături de noi:
Bucură-te, rudă duhovnicească a Sfântului Stelian;
Bucură-te, cel ce, ocrotitor al tinerilor fiind, te întristezi de căderile lor;
Bucură-te, mângâiere preadulce pentru părinţii fiilor risipitori;
Bucură-te, că mama lui Tanasis şi-a văzut dorinţa împlinită;
Bucură-te, că văzându-şi fiul acasă s-a bucurat împreună cu cetele îngereşti;
Bucură-te, că te îngrijeşti ca cei ce s-au pocăit să nu se întoarcă la cele rele;
Bucură-te, că îi linişteşti pe cei care suferă amar pentru căderile celor apropiaţi lor;
Bucură-te, că dai nădejde în mila Celui ce a venit pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, că nici o cădere nu poate stăvili rânduiala lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să urâm păcatul, fără a-i judeca pe cei care cad în el;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să ne vindecăm de slăbiciunile noastre ascunse;
Bucură-te, că ne îndemni să ne rugăm unii pentru alţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
Condacul al 10-lea
Deşi văduva care fusese lipsită de casă nu ţi-a cerut niciodată ajutorul, plângerea a ajuns şi la urechile tale, şi tu nu ai şovăit să o linişteşti, încurajând-o să se ducă la judecată pentru a dobândi ce i se cuvenea. Ştiind că mijlocirea ta este mai tare decât cerbicia judecătorilor iubitori de arginţi, te chemăm şi noi în ajutorul celor nedreptăţiţi, al celor ce Îi cântă Dreptului Judecător: Aliluia!
 
Icosul al 10-lea
Arzătoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tău îi ajuţi, ci şi pe mulţi din cei greu încercaţi de nevoi. Să nu rămână departe de mila ta cei pe care îi poţi ajuta, ca văzând puterea ta să îţi cânte, împreună cu noi:
Bucură-te, că ai ajutat-o pe văduva pe care rudele vroiau să o înşele;
Bucură-te, că ai aşezat-o în casa care i-a rămas moştenire;
Bucură-te, că s-au ruşinat cei ce cugetau vicleşuguri cu neruşinare;
Bucură-te, că ai sărit în ajutorul celei rămase fără ajutor de la oameni;
Bucură-te, că pe mulţi alţii i-ai izbăvit din cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, că trăieşti fericirea celor însetaţi de dreptate;
Bucură-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucură-te, luptător destoinic împotriva înşelătoriei, furtişagului şi nedreptăţii;
Bucură-te, cel care răstorni urzelile judecătorilor nevrednici;
Bucură-te, că eşti iscusit judecător şi nu te pot înşela cei ce ţi se roagă cu făţărnicie;
Bucură-te, balanţă a Dreptului Judecător spre care alergăm în necazuri;
Bucură-te, cel care îi îmbraci pe cei săraci şi îi hrăneşti pe cei flămânzi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 11-lea
De multe ori uităm să îi prăznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednică, pe sfinţii care au strălucit printr-o vieţuire aleasă luminând pământul. Tu dar, Sfinte Ioane, te bucuri împreună cu ei când cinstim pomenirea voastră şi pentru că v-a rânduit ca apărători ai noştri Îi mulţumim Domnului prin cântarea: Aliluia!
 
Icosul al 11-lea
„Aşa sunt uitaţi prietenii?”, l-ai întrebat pe bătrânul Nicolae care nu şi-a adus aminte ca este praznicul tău, iar el, auzind blânda ta mustrare, a lăsat toate ca să vină şi să se închine ţie şi să-ţi cânte împreună cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:
Bucură-te, că prin pomenirea ta poţi ajuta credincioşilor;
Bucură-te, că prin tine ni s-a arătat că sfinţii nu trec cu vederea prăznuirea lor;
Bucură-te, că prin aceasta am fost îndemnaţi să-i cinstim cu şi mai multă evlavie;
Bucură-te, că nu te-ai sfiit să-l mustri fără de răutate pe bătrânul Nicolae;
Bucură-te, că auzindu-te el a venit grabnic la moaştele tale;
Bucură-te, că s-au înălţat către tine rugăciunile sale smerite;
Bucură-te, cel ce aştepţi să avem şi noi credinţă curată ca a sa;
Bucură-te, că nu te îndepărtezi nici de cei care nu ştiu să se roage ţie;
Bucură-te, prietene al celor ce vor să fii aproape;
Bucură-te, cel ce nevăzut călătoreşti alături de ei pe marea vieţii;
Bucură-te, că ne chemi să cinstim şi noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucură-te, că le dai credincioşilor cele de trebuinţă pentru a veni la biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 12-lea
Nu vom uita, Sfinte, mulţimea minunilor tale prin care a strălucit puterea adevăratului tău Stăpân. Ajută-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să rămânem fii credincioşi ai Sfintei Biserici, ca să nu încetăm a o lăuda: Aliluia!
 
Icosul al 12-lea
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru mulţimea de sfinţi care au crescut în Biserica Sa, unde a înflorit şi Sfântul Ioan Rusul! Nespusă este tresăltarea inimilor noastre când îţi aducem cântări de laudă, Sfinte Ioane, făcătorule de minuni:
Bucură-te, icoană zugrăvită de Împăratul Ceresc spre întărirea credincioşilor;
Bucură-te, temei de împăcare al celor biruiţi de mânie şi răutate;
Bucură-te, bucurie a celor ce află de minunile tale;
Bucură-te, dar dumnezeiesc în vieţile noastre greu încercate de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îi îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, dascălul şi îndrumătorul nostru pe calea virtuţii;
Bucură-te, îndreptătorul celor fără de socoteală;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor care te cheamă în primejdii;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneala pentru a face bunătate;
Bucură-te, că ne dai ajutor cu îmbelşugare în toată vremea;
Bucură-te, că ne arăţi nouă milele lui Dumnezeu;
Bucură-te, şi pregăteşte-ne să ne bucurăm împreună cu tine în rai;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul al 13-lea
O, Sfinte Ioane, vlăstar al Rusiei şi făclie a Bisericii lui Hristos, primeşte acum puţina noastră rugăciune şi nu ne lăsa fără răspuns. Deşi nu avem credinţa celor ce au cerut ajutorul tău şi l-au primit cu îndestulare, credem că ne poţi ajuta şi pe noi, ca să slăvim cu mulţumire Numele lui Dumnezeu prin laude şi cântări: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
 
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului…, Condacul 1: Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit…,
 
Icosul 1
Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui care a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”; şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţenie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu, ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
Condacul 1
Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care s-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!
 
 
 
Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul
 
O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragostea lui Iisus Hristos, prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că, şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică, cine a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă nu a rămas neajutat? Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit? Minunile şi ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă vieţile noastre sunt pline de fărădelegi.
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, Sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind în necazuri şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugăm ţie, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile lăcaşuri. Pe Acesta roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.
Mijloceşte, Sfinte Ioane, creştinilor râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuire, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatăl Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
Rugăciune care se citeşte la vreme de boală, suferinţă sau neputinţă
 
Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălţat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Ştiu, părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Ştiu că prin boala trupului sufletul se curăţeşte şi că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea şi mă depărtează de rugăciune. De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulţimea de copii spre bucuria părinţilor lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei şi l-ai tămăduit pe doctorul necredincios. Ştiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viaţa mea în mâinile tale şi mijloceşte precum ştii mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere şi ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputinţelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu Se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduieşti fără şovăială, noule doctor fără de arginţi, ca văzând aceasta să-ţi mulţumesc ţie şi să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!
 
Apoi, la sfârşit, se rosteşte otpustul.
 
 
(Cf. https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ioan-rusul-27.05.2017).
 
 
Material documentar, întocmit şi redactat de către
Dr. Stelian Gomboş