La Mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani, Preacucernice Părinte Profesor Mircea Păcurariu

Adaugat : 25 Iulie 2016

La Mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani, Preacucernice Părinte Profesor Mircea Păcurariu!...


O scurtă scrisoare deschisă, adresată cu prilejul acestui frumos ceas omagial, festiv şi aniversar – împlinirea a optzeci şi patru de ani de viaţă ai Preacucernicului Părinte Profesor Mircea Păcurariu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu…
          

Cu multă bucurie ştim şi (re)cunoaştem că în fiecare an la data de 30 iulie este ales prilej de aleasă şi frumoasă sărbătoare, mai ales pentru dumneavoastră, însă, de data aceasta, permiteţi-mi să mă împărtăşesc şi eu de această bucurie şi încununare, acum la ceas aniversar şi jubiliar, deoarece împliniţi şi înmănunchiaţi o frumoasă, rotundă şi bogată vârstă, rotundă, cea de 84 de ani, frumoşi, plini, rodnici şi consistenţi!...

            Recunosc şi mărturisesc faptul că eu personal, vă cunosc de relativ puţină vreme dar de la bun început am fost plăcut impresionat de dumneavoastră, datorită caracterului, onoarei, demnităţii, blândeţii, înţelepciunii şi spiritului de om serios, onest şi muncitor, perseverent şi tenace, care vă caracterizează!...

De aceea, am apreciat şi admir în continuare aceste calităţi, pe care le aveţi, le cultivaţi şi le împărtăşiţi şi altora, cu toată abnegaţia, dragostea şi generozitatea!...

            Totodată, vă apreciez toată munca, osteneala şi sudoarea depusă în câmpul activităţii ştiinţifice, de cercetare, scriitoriceşti, publice, civice, publicistice, editoriale, culturale ori spirituale şi mai cu seaamă în cea organizatorică, fiind un bun iniţiator, fondator, coordonator şi organizator al multor activităţi, societăţi şi acţiuni culturale, de anvergură naţională şi internaţională, în ţinuturile binecuvântate ale Transilvaniei, Moldovei, Ţării Româneşti şi nu numai, în Oltenia, Muntenia toată şi Dobrogea străbună – ţară, pământ, neam şi popor in care colaboraţi şi cooperaţi atât de frumos, de bine şi de eficient cu toată preoţimea şi intelectualitatea zonei şi care, din aceste motive, vă stimează, vă respectă şi vă preţuieşte atât de mult, dimpreună cu noi toţi!...

            Prin urmare, cugetând eu acum, în acest ceas şi moment sărbătoresc, omagial şi aniversar, la activitatea şi la personalitatea preacucerniciei voastre, una foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care dumneavoastră îl cinstiţi, de atâta vreme, cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!...

            M-aş bucura să ştiu, Preacucernice Părinte Profesor, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi (sau ar trebui să însemnaţi) dumneavoastră în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Mircea Păcurariu va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care dumneavoastră l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur, că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!...

            Aşadar, fiţi încredinţat, Preacucernice Părinte Profeso şi Academicianr, că sunt foarte mulţi oameni de rând, din ţară noastră şi din diaspora românească, credincioşi ori slujitori ai altarelor care se roagă Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască multă linişte şi pace în suflet, multă bucurie sufletească şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni, cu carte, cu spirit, suflet şi simţământ românesc, cu şcoală autentică, cu carte românească de învăţătură, cu biblioteci şi cu studii înalte, încheiate, în aceste locuri, fapt ce nu poate fi uitat de şi în istoria sau geografia acestor locuri (ale Ardealulului strămoşesc şi Transilvaniei străbune) - marcate de prezenţa şi activitatea dumneavoastră atât de bogată şi de prodigioasă şi care s-a desfăşurat, şi încă se desfăşoară, pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-vă, încă odată să ne trăiţi întru mulţi, folositori şi roditori ani, alături de familie, de colegi sau colaboratori şi de toţi cei dragi ai dumneavoastră!...

Cu alte cuvinte, aşadar, doresc să recunosc şi să dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna bogata şi diversa activitate a Părintelui Academician Mircea Păcurariu, aceea de slujitor şi sacerdot al sfântului altar, de profesor universitar, scriitor, publicist şi om deosebit de activ al cetăţii, puterea sa de muncă, deosebita sa capacitate de: asimilare, concentrare, sintetizare, promovare şi redare a datelor, informaţiilor, citatelor şi evenimentelor istorice şi nu numai, a activităţilor şi acţiunilor culturale şi spirituale pe care le iniţiază, supraveghează şi organizează, cu multă seriozitate şi avizată competenţă, cărţile (în special cele de istorie bisericească naţională, românească) pe care le-a scris şi le scrie Părintele Profesor şi Academician Mircea Păcurariu, precum şi toată activitatea sa culturală şi spirituală, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) ataşamentul şi dragostea preacucerniciei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea noastră autentică!...

Sunt de-a dreptul impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară şi acum, constatând din aceasta că are această atitudine, mereu pozitivă şi optimistă, faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii lui ce nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri, îl apreciază şi îl admiră mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu acum, când scriu aceste rânduri, cu o nedisimulată emoţie!...

Altfel spus, la data de 30 iulie 2016, Părintele Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, a împlinit venerabila vârstă de 84 de ani, dintre care 57 de ani dedicaţi şi închinaţi învăţământului teologic românesc şi cercetării ştiinţifice în domeniul istoriei Bisericii poporului român.

Părintele Magistru Mircea Păcurariu a văzut lumina zilei într-o veche familie de preoţi de pe meleaguri hunedorene. Tatăl său, Ştefan Păcurariu (1904-1978), originar din Zlaşti (azi cartier al municipiului Hunedoara), a îndeplinit timp de 37 de ani misiunea de Preot paroh în comuna Ruşi, cu filia Strei, fiind a cincea generaţie de slujitori ai Bisericii. Mama sa, Cornelia Păcurariu (1905-1974), a fost descendentă a unei familii de preoţi din Câmpia Transilvaniei.

Părintele Profesor şi Academician Mircea Păcurariu a urmat cursurile şcolii elementare din oraşul Orăştie (1939-1940) şi din municipiul Deva (1940-1943), apoi pe cele ale Liceului de băieţi (azi Colegiul „Decebal”) din municipiul Deva (1943-1951). Dovedind multă râvnă, s-a situat întotdeauna, la absolvirea claselor şcolare, în rândul premianţilor.

Datorită înclinaţiilor spre domeniul umanist, în special spre studiul istoriei, s-a înscris în anul 1951 la Facultatea de Istorie din Cluj Napoca. Însă datorită „originii sale nesănătoase”, a fost exmatriculat înainte de începutul anului II, în pofida rezultatelor deosebite la examene. În această situaţie, dar şi datorită tradiţiei de familie, s-a îndreptat spre studiile teologice. În toamna aceluiaşi an s-a înscris la Institutul Teologic cu grad Universitar din municipiul Sibiu, pe care l-a absolvit în mod strălucit, cu teza de licenţă Monografia Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1811-1956), coordonată de Pr. Prof. Univ. Dr. Sofron Vlad.

A urmat în continuare, între anii 1956-1959, Cursurile de magisteriu (doctorat) de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. A fost o perioadă de acumulare, de aprofundare, de cercetare a rolului Bisericii Ortodoxe, a reprezentanţilor ei de seamă în istoria neamului nostru.

     După ce, timp de o lună şi jumătate, a ocupat funcţia de bibliotecar la Eparhia Romanului, IPS Dr. Iustin Moisescu, pe acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, l-a numit, la 15 octombrie anul 1959, profesor titular la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. După mai bine de doi ani, la recomandarea Consiliului profesoral de la Institutul Teologic de Grad Universitar din municipiul Sibiu şi în pofida unor împotriviri din partea organelor politice, mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului l-a promovat în postul de asistent universitar pentru Limbile greacă şi latină. A ocupat această funcţie timp de aproape un deceniu (1 decembrie 1961 - 1 octombrie 1970). În anul 1968, în ziua de 17 iunie, şi-a susţinut, în faţa unei prestigioase comisii, teza de doctorat, cu titlul Legăturile Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XVI-XVIII. A obţinut nota maximă (aceea de 10 – zece). Mai mult decât atât, a fost de fapt cea dintâi decernare a unui titlu de Doctor în Teologie după încheierea celui de-al doilea război mondial; cel de-al doilea titlu de Doctor în Teologie fiind acordat Părintelui Profesor Ioan Bria.

În luna aprilie anul 1970 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot. În acelaşi timp, în toamna anului 1970 a fost promovat conferenţiar universitar, iar un an mai târziu profesor universitar titular, la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. A activat în această funcţie până în anul 2003 (cursurile de Licenţă) şi în anul 2005 (cursurile de Master), păstrând până astăzi conducerea programelor de doctorat, la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR).

Aşadar, Părintele Magistru Mircea Păcurariu însumează 57 de ani de activitate didactică (dintre care 51 la Facultatea de Teologie din Sibiu). Este un număr impresionant de ani de muncă şi de formare a atâtor generaţii de preoţi, fiind întrecut, ca vechime, în istoria învăţământului teologic sibian, doar de unul din profesorii institutului, anume de Ioan Hannia (47 de ani de activitate). O activitate de catedră de 46 de ani a mai fost atinsă doar de alţi doi predecesori, anume de Profesorii Dimitrie Cunţan şi Grigorie Marcu. Datorită autorităţii şi prestigiului atât în plan ştiinţific dar şi organizatoric, Magistrul a îndeplinit funcţia de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din municipiul Sibiu, timp de două mandate (1992-2000).

Activitatea de dascăl a fost împletită cu o muncă de cercetare ştiinţifică de excepţie. Până în acest an, Părintele Magistru şi Academician Mircea Păcurariu este autorul a 38 de lucrări în volum.

Prima lucrare istorică a Părintelui datează din anul 1956, fiind lucrarea sa de Licenţă. Tema a constituit-o istoria învăţământului teologic din Sibiu, în acel an sărbătorindu-se 155 de ani de la reorganizarea Seminarului sibian de către episcopul Vasile Moga. Trei decenii mai târziu, Părintele Profesor a revenit la această temă, realizând prima monografie completă a Institutului Teologic (cu titlul Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786 -1986). În această lucrare, apărută la Sibiu în anul 1987, a prezentat, pe parcursul a 420 p., bogata vatră de formare a numeroşi intelectuali şi teologi români.

În cei 12 ani trecuţi de la absolvirea Institutului Teologic şi până la susţinerea titlului de Doctor în Teologie, Părintele Profesor şi Academician Mircea Păcurariu a publicat un număr impresionant de studii consistente ca număr de pagini, anume 27, în care a abordat diferite probleme de Istorie a Bisericii Româneşti, vădind multilateralitatea sa.

În ceea ce priveşte teza de Doctorat, tânărul Mircea Păcurariu a surprins deosebit de bine legăturile strânse între Ortodoxia ardeleană şi fraţii întru credinţă de pe cealaltă parte a Carpaţilor, în secolele XVI-XVIII, adică într-o vreme în care Ortodoxia ardeleană se afla în situaţia de confesiune tolerată, trebuind să înfrunte acţiunile prozelite ale principilor calvini, iar apoi ale Curţii catolice de la Viena. Părintele Profesor Mircea Păcurariu a arătat deosebit de bine cum, fără sprijinul fraţilor de peste munţi, ortodocşii ardeleni nu ar fi putut supravieţui.

După promovarea la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR), Părintele Profesor Mircea Păcurariu a lucrat timp de trei ani la redactarea unui nou manual de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Mai întâi a publicat o scurtă sinteză de Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR) pentru elevii seminarişti (1972, noi ediţii în anii 1978, 1987, 1996, 2000). Lucrarea respectă caracteristicile unui manual propriu-zis. Experienţa de profesor la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ a putut fi astfel pe deplin fructificată. Cartea cuprinde, în lecţii scurte şi clare, cele mai importante date şi evenimente din Istoria Bisericii Ortodoxe Române. De real folos pedagogic sunt însă şi textele propuse ca lectură la sfârşitul lecţiilor. Prin acestea, manualul pentru Seminarii poate fi considerat şi prima culegere de documente pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR).

Marea sinteză de Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR) a apărut însă mai târziu, în anii 1980-1981. Aceşti ani au fost printre cei mai grei pentru Părintele Profesor Mircea Păcurariu, Securitatea Statului Comunist făcând presiuni asupra conducerii bisericeşti pentru înlăturarea lui de la catedră. Însă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Iustin Moisescu (ştiind de cele trei volume date la tipar) a rezistat acestor presiuni şi s-a opus îndepărtării Părintelui Profesor.

Cele trei volume constituie într-adevăr o monumentală lucrare de istorie bisericească românească, însumând peste 1900 de pagini şi publicată în două ediţii (o a treia se află sub tipar la Iaşi). Este cea mai amplă sinteză de istorie bisericească românească, mult mai completă decât celelalte două sinteze apărute în secolul trecut (având ca autori pe Nicolae Iorga şi pe Părinţii Profesori Gheorghe Moisescu, Silviu Dragomir, Ştefan Lupşa şi Alexandru Filipaşcu). A luat în considerare ultimele rezultate ale cercetărilor de istorie politică, bisericească şi culturală.

Un compendiu al monumentalei opere a fost tipărit la Chişinău (1993) şi Sibiu (2007), fiind tradus, cu unele completări, în limba germană (este singura lucrare pe această temă tipărită în spaţiul german).

O altă lucrare de sinteză a Părintelui Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu priveşte istoricul Bisericii ardelene (Istoria Bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş până în 1918, Cluj-Napoca, 1992). Şi această temă l-a preocupat pe Părintele Profesor ani îndelungaţi, ea fiind precedată12 ani înainte, de lucrările Începuturile Mitropoliei Transilvaniei (1980), Politica Statului ungar faţă de Biserica românească din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918(1986) şi deja amintita carte Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786-1986 (1987).

În cea dintâi a adus rectificări necesare la vechile lucrări redactate de Augustin Bunea, Ştefan Meteş şi Ştefan Lupşa, susţinând existenţa străveche a Instituţiei mitropolitane ortodoxe româneşti pe meleaguri ardelene (istoricii precedenţi au menţionat doar existenţa unor episcopii răzleţe, fără continuitate istorică, în diferite părţi ale Transilvaniei).

Cea de-a doua lucrare a apărut în anii critici ai polemicii noii istoriografii naţionaliste maghiare, anume după publicarea tendenţioasei Istorii a Transilvaniei tipărită în trei volume (lucrare care relativiza cu totul rolul românilor în istoria meleagurilor intracarpatice). Folosind numeroase documente istorice de arhivă şi din presa vremii, lucrarea Părintelui Păcurariu înfăţişează lupta românilor pentru emancipare naţională şi religioasă din timpul monarhiei dualiste austro-ungare. Asemenea majorităţii lucrărilor Părintelui Magistru,şi aceasta pune accent pe contribuţii individuale, prezentând în anexă indice de nume de personalităţi care şi-au adus contribuţii importante la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Datorită importanţei lucrării, ea a cunoscut versiuni în limbile engleză, (315 p.), franceză (325 p.) şi maghiară (334 p.).

Tot din domeniul istoriei bisericeşti ardelene fac parte şi alte lucrări tipărite ulterior de Părintele Magistru Mircea Păcurariu: Istoria mănăstirii Prislop (1986 – prima monografie a acestui lăcaş monahal) şi Revoluţia românească din Transilvania şi Banat în anii 1848-1849. Contribuţia Bisericii (1995).

Lucrare deosebită, în tradiţia vechii istoriografii ortodoxe ardelene, ea prezintă rolul jucat de clerul român (nu doar ortodox, ci şi unit) în timpul revoluţiei paşoptiste, contribuţia acestora la organizarea poporului român în lupta de emancipare naţională. Deosebit de important este sumarul redactat în limba engleză.

În acelaşi domeniu este şi una din recentele cărţi ale sale, anume voluminoasa lucrare Cărturari sibieni de altădată (2002). Ca profesor care şi-a desfăşurat cea mai mare parte din viaţă la Sibiu, s-a considerat obligat să conceapă o lucrare despre cărturarii sibieni predecesori. În peste 700 de pagini, lucrarea cuprinde biografiile a 130 de oameni de cultură sibieni, teologi, jurişti, literaţi, economişti etc. Sunt biografiile personalităţilor care au activat în Congresele Naţional Bisericeşti şi Sinoadele arhidiecezane din Sibiu, reşedinţa Mitropoliei Ardealului, fie clerici sau laici, cu toţii mânaţi de dorinţa pentru emanciparea spirituală, naţională şi materială a românilor ardeleni.

Printre ultimele lucrări de istorie bisericească transilvană sunt Catedrala mitropolitană din Sibiu, 1906-2006, Istoria mănăstirii Prislop (ed. II) şi Uniaţia în Transilvania în trecut şi astăzi (ed. V, cea dintâi datând din anul 1990).

Însă preocupările în detaliu ale Părintelui Profesor Mircea Păcurariu nu s-au mărginit doar la aspecte de istorie transilvană. În anul 1993 a tipărit necesara lucrare Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc. Este prima lucrare din România, după evenimentele din anul 1989, care se ocupă de românii de dincolo de Prut. Este prezentat zbuciumul fraţilor din stânga Prutului după anexarea teritoriului basarabean de către Rusia, în anul 1812, trecând prin toate etapele de rusificare, apoi vremelnica unire cu România (1918-1940), urmat, din nefericire, de surghiunul în îndepărtata Siberie din perioada stalinistă şi comunistă. Este prezentată şi scurta perioadă de relaxare politică de după anul 1989. Se poate constata din carte că,în pofida suferinţelor şi a politicii de rusificare, românii basarabeni şi-au păstrat identitatea.

O altă contribuţie istoriografică importantă realizată de Părintele Academician Mircea Păcurariu este lucrarea Sfinţi daco-romani şi români (în trei ediţii, 1994, 2000 şi 2007). Este tot o premieră publicistică din cea de-a doua jumătate a sec. XX în România. Părintele prezintă, pe baza unei bogate bibliografii române şi străine, vieţile mai multor sfinţi care au vieţuit pe teritoriul românesc. Deşi autorul a considerat lucrarea ca având caracter de„popularizare”, se observă acrivia, seriozitatea şi rigoarea ştiinţifică. Lucrarea este valoroasă, de altfel, şi datorită Sinaxarului sfinţilor români şi indicelui alfabetic al acestora.

Însă una din cărţile de referinţă şi de căpătâi, egală ca importanţă cu monumentala sinteză în trei volume, este Dicţionarul Teologilor români (două ediţii). Este o lucrare deosebit de importantă, ea acoperind un alt gol în literatura istorică şi teologică română. Este singura operă de acest gen în limba română. Dicţionarul cuprinde peste 720 de teologi români şi străini (care au trăit între români), ortodocşi şi de alte confesiuni, fiecare cu biografia şi contribuţia sa bibliografică. Nu sunt suficiente cuvinte de laudă pentru acest volum, decât să reliefăm utilitatea lui, motiv pentru care a fost trecut pe un site pe Internet, pentru a putea fi consultat la nevoie şi gratuit de fiecare cercetător dornic să cunoască istoria Bisericii noastre.

Părintele Magistru şi Academician Mircea Păcurariu nu este doar unul din importanţii istorici ai României contemporane, ci înainte de toate un Slujitor al Sfântului Altar, Un Liturghisitor şi Sacerdot, un Presbiter. Acest fapt este dovedit, cu prisosinţă, de voluminoasa lucrare Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români; predici ocazionale şi la înmormântări (2000). Într-adevăr, bibliografia Părintelui Magistru Mircea Păcurariu nu putea fi completă fără acest volum. Cele 632 de pagini ne prezintă preotul, finul cunoscător şi tâlcuitor al Sfintei Scripturi şi al operelor Sfinţilor Părinţi, lăsând să se întrevadă trăirea adâncă, fără de care Părintele Magistru şi Academician Mircea Păcurariu nu ar fi putut realiza atâtea lucruri minunate pe tărâmul ştiinţei teologice şi educative. Ne putem explica astfel cum, chiar şi la această vârstă venerabilă, spiritul este încă atât de tânăr, găsind resurse pentru noi şi noi proiecte. Volumul dă la iveală tocmai suportul sufletesc al credinţei, latură prezentată nouă de această lucrare de maturitate.

În altă ordine de idei, din activitatea sa publicistică şi ştiinţifică spicuim şi menţionăm următoarele:

- 30 de cărţi (unele în două, trei sau şase ediţii).
- 125 studii în reviste teologice.
- 20 studii în reviste teologice din străinătate.
- 180 articole în reviste teologice sau laice.
- 40 articole omagiale sau comemorative.
- 20 articole cu probleme de actualitate.
- 235 articole de popularizare (în ziare bisericeşti şi laice).
- Circa 200 articole prezentate pt. „Enciclopedia teologică rusă” la Moscova (unele au apărut).
- Peste 50 bibliografii prezentate pt. „Enciclopedia istoriografiei româneşti”, ed. II.
- Peste 60 bibliografii cu personalităţi teologice din Ardeal şi Bucovina prezentate la un Lexicon austriac la Viena (unele au apărut).
- Peste 30 de biobibliografii prezentate pentru Dicţionarul enciclopedic în 6 volume (unele au apărut).
- 88 recenzii.
- 30 note şi însemnări.
- 60 predici tipărite.
- 13 predici funebre tipărite.
- 23 prefeţe la unele lucrări istorice.
- 160 conferinţe publice în Sibiu şi alte localităţi.
- Circa 100 conferinţe cu preoţii la protopopiate.
- Circa 35 conferinţe cu ghizii de la mănăstiri şi muzee.
- 25 conferinţe peste hotare.
- 150 expuneri şi interviuri la Radio.
- 25 interviuri în presă.
- 85 expuneri sau interviuri la TV.
- Peste 80 de predici şi cuvântări în catedrala din Sibiu.
- 275 predici în diverse biserici din ţară (câteva în SUA şi Canada)
- Sute de cuvântări festive şi ocazionale, mai ales la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din municipiul Sibiu.

Cu alte cuvinte, aşadar, am prezentat pe scurt principalele lucrări în volum ale Părintelui Profesor şi Academician Mircea Păcurariu. În aceste lucrări şi studii, s-a aplecat cu atenţie asupra vieţii şi activităţii unor ierarhi avangardişti pentru vremea lor, ca de pildă, Antim Ivireanul (1966); domnitorul declarat sfânt, Constantin Brâncoveanu (1996); mitropolitul Dosoftei (1990); domnitorul Dimitrie Cantemir (1974); arhiereii Neofit şi Filaret Scriban (1970). De asemenea, a evocat diferite evenimente glorioase din istoria poporului român, precum domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1975), Războiul de Independenţă (1967), evenimentele din Balcanii acelor vremi (1980) şi Unirea de la 1918 (1994). Părintele Profesor Mircea Păcurariu s-a ocupat şi de legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici surori.

Într-o singură propoziţie, trebuie susţinut şi afirmat că întreaga activitate ştiinţifică a Părintelui Mircea Păcurariu însumează peste 700 de titluri, cu peste 13.000 de pagini tipărite.

Pentru remarcabila sa activitate bisericească, didactică şi culturală, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a fost ales, la data de 24 octombrie anul 1997, Membru corespondent al Academiei Române, fiind al 16-lea profesor al Şcolii teologice sibiene care s-a bucurat de această aleasă onoare. Totodată, a fost cinstit cu diferite distincţii bisericeşti şi laice: Iconom stavrofor (1976),„Crucea Patriarhală” (primită de la Patriarhul Iustin Moisescu, în anul 1979, şi de la Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, în anul 2001); ordinul „Steaua României” în gradul de ofiţer (distincţie oferită de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu); apoi peste zece medalii din partea Patriarhiei Române, a unor eparhii dinţară, a Patriarhiei Moscovei şi a Patriarhiei Bulgare.

În semn de recunoaştere a contribuţiei Părintelui Magistru Mircea Păcurariu, în cercetarea ştiinţifică,concretizată printr-o imensă listă de volume şi studii, dar şi pentru pasiunea care a însoţit activitatea de pedagog, căldura dar şi exigenţa pe care le-a dovedit în formarea tinerilor cercetători, şi nu în ultimul rând pentru calităţile sale de preot slujitor, autor al multor înălţătoare predici, în 12 octombrie 2007, cu ocazia aniversării zilei de naştere a IPS
Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu Streza, ca fost student şi apoi coleg de catedră al Părintelui Profesor şi Academician Mircea Păcurariu, IPS Sa i-a înmânat „Crucea şaguniană”. Mai trebuie reţinut şi subliniat faptul că Părintele Profesor Mircea Păcurariu a contribuit într-un mod consistent şi foarte edificator la întocmirea, redactarea, susţinerea şi promovarea propriu-zisă a dosarului de canonizare a Mitropolitului Transilvaniei – Andrei Şaguna – care, între timp, în urma procesului şi a ceremoniei de canonizare, din toamna anului 2011, a devenit Sfântul Mitropolit Andrei al Transilvaniei… 

Cu toate că a renunţat la munca de la catedră, Părintele Magistru Mircea Păcurariu nu şi-a încheiat şi munca de cercetare şi îndrumare. A continuat să scrie cu acelaşi suflu tânăr, să aducă la lumină alte aspecte ale Istoriei Bisericii Ortodoxe Române (IBOR), dar şi să îndrume şi să dezvăluie tinerilor teologi metodologia de cercetare, îndeosebi în vederea obţinerii titlului de Doctor în Teologie.

Prin urmare, acum, în încheierea acestor modeste dar sincere rânduri, scrise cu toată preţuirea, recunoştinţa şi admiraţia, la acest mărit praznic şi ceas aniversar – al zilei dumneavoastră de naştere, doresc să vă urez, încă odată, Preacucernice Părinte Profesor, să aveţi parte de multă putere de muncă în continuare, de multe realizări şi sporite împliniri sufleteşti, însoţite de un sincer şi călduros „La Mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani!” Să vă bucuraţi de realizările şi împlinirile de până acum, să le cultivaţi şi să le înmulţiţi, pe mai departe, îndeosebi pe cele de ordin cultural, spiritual, românesc şi cărturăresc!...  Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă ajute şi să vă poarte de grijă!

Bucureşti – 30.07.2016

Cu aleasă preţuire şi
deosebită consideraţie,
Dr. Stelian Gomboş