Adaugat : 18 Aprilie 2014
Va intampin pe toti cu Hristos a Inviat! Este realitatea ce cuprinde in sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului -Om, ci a tuturor in Iisus Hristos. Si in acelasi timp ma intreb, daca a inviat cu adevarat si in mine, daca eu am murit odata cu El pacatului si am inviat odata cu El virtutii, faptei celei bune. Si nu stiu ce sa raspund si atunci ma cutremur caci mi-e teama ca pentru mine El a inviat in zadar, insa incerc si ma straduiesc sa nu fie asa!... Simt, observ si constat cu multa amaraciune ca inca in mine nu a murit mandria, orgoliul,vanitatea, egoismul, pacatul si matima; in schimb zac in nesimtire, adormire si nemiscarea fapta cea buna, smerenia, milostenia, ascultarea, postul si rugaciunea!... Si in aceste conditii aflandu-ma vin si ii cer ajutorul Preainaltului, Bunului si Milostivului Dumnezeu – Care toate le poate celui ce crede in el, fiindca El pe „cele neputincioase le intareste iar pe cele bolnave le vindeca”... Si am nadejde, un firicel de credinta si tare putina dragoste, insa stiu si traiesc cu toata convingerea ca atunci cand rostim Hristos a Inviat nu spunem numai taina negraita a lui Iisus Hristos ci si chemarea noastra, a fiecaruia dintre noi, de a participa la Invierea lui Iisus Hristos, pentru ca numai asa putem fi autentici crestini. A raspunde la intrebarea cum particip eu la Invierea lui Iisus Hristos nu este un lucru usor. Dar Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori au dat un raspuns nu doar teologic ci si personal. Ei au aratat ca omul daca participa, ca experienta la viata lui Dumnezeu si in aceste conditii ori imprejurari poate sa si invie in Iisus Hristos.
Practica, expertiza, experienta si metodologia lor este unica, si sigura in acelasi timp, ei au aratat ca intai traim ca experienta, ca realitate personala, ca practica, viata in Iisus Hristos si numai dupa aceea teologhisim, vorbim ca discurs, marturie si marturisire despre Iisus Hristos. La ei, in teologia Bisericii Ortodoxe unitatea, relatia si raportul dintre teologie si viata, dintre teorie si practica este organica, simfonica, unitara si de nedespartit.
Astfel pentru ca noi sa fim vrednici de invierea lui Iisus Hristos in plan eshatologic, al imparatiei lui viitoare trebuie sa inviem in El inca de acum, participand la viata in Iisus Hristos data in Biserica din ziua cincizecimii. Asadar, participarea la viata in Iisus Hristos, la invierea lui Iisus Hristos este calea Bisericii intrucat ea, Biserica este un trup viu, al carei cap este Iisus Hristos precum ne spune Sfantul Apostol Pavel: „ci in iubire traind dupa adevar, in toate sa crestem intru El care este Capul, Hristos” (Ef 4,16).
Prin urmare, viata in Iisus Hristos ne este data in Biserica si de catre Biserica, si de aceea Insusi Iisus Hristos a instituit Sfintele Taine. Omul isi poate crea premisele mantuirii numai participand la Sfintele Taine. In ele el se reinnoieste, participa la viata lui Iisus Hristos, se ilumineaza si se desavarseste .
De la Sfantul Botez, Harul Duhului Sfant este in sufletul omului, si de la acest inceput el poate spune ca are premisele vietii in Iisus Hristos. La Botez se canta „Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati intrupat”. Dar aceasta haina ce o imbraca credinciosul este natura umana asumata de Iisus Hristos, cu tot ce a facut El, in ipostasul sau, pentru noi. In Sfintele Taine este Iisus Hristos personal, si asumat in mod personal; aceasta este taina ce multi nu o cunosc. In ele omul, fiecare credincios participa la tot ce a facut el pentru noi, ca intrupare, rastignire, moarte si inviere.
A participa la viata lui Iisus Hristos este identic cu a spune a participa la taine. De aceea cand vorbim teologic despre Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie (sau Impartasanie) Sfintii Parinti, continuand pe Parinti Apostolici si Sfinti Apostoli spune ca lumea, noi avem pe Iisus Hristos – A doua Persoana a Sfintei Treimi, Cel ce s-a intrupat pentru noi, a patimit, s-a rastignit, a inviat si s-a inaltat de-a dreapta Tatalui.
Ce mare taina, ce cutremur, ce pronie si iconomie dumnezeiasca, in Sfanta Impartasanie. Mantuitorul nostru Iisus Hristos arata apostolilor ca el este Painea vietii: „Eu sunt Painea cea vie, care s-a pogorat din cer. De va manca cineva din Painea aceasta, viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu”(6,51).
Si le-a zis Iisus: „Adevarat, adevarat va spun: Daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Cel ce mananca Trupul meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi”(53, 54). Vedeti asadar, ca viata de veci, invierea sunt legate de participarea si impartasirea de Iisus Hristos data de El in Sfanta Biserica, in Sfintele Taine si mai precis in Sfanta Euharistie.
Acest adevar ar trebui sa ma infricoseze si sa ne infricoseze toti, dar totodata, sa ne minunam si de marea iconomie a lui Dumnezeu facuta cu noi. Ma intreb ce spun ereticii care s-au rupt de viata lui Iisus Hristos din Biserica. Cum poti sa participi la viata de veci, la inviere daca nu esti in Biserica, daca nu te impartasesti de Iisus Hristos. Aici in Biserica este realism, este anamneza, este jertfa, la secte este neadevar, ceremonialism. In Sfintele Taine el ni se da cu natura sa umana reinnoita, restaurata antologic si numai participand la viata lui Iisus Hristos, data realitate in taine, noi participam la reinnoirea naturii noastre, la iluminarea si desavarsirea ei. Viata in Iisus Hristos data in Sfintele Taine este inceputul vietii vesnice, si premisa invierii noastre.
Drept urmare, viata aceasta nu este un simplu ascetism sau moralism, nu este o implinire juridica a poruncilor. Orice spiritualitate, orice forma de asceza, de efort personal se altoieste pe aceasta viata in Iisus Hristos data in Sfintele Taine, in special in tainele initierii: Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie. Aceste probleme, ar trebui mult abordate de Biserica, este timpul ca acum sa se de-a lamuriri, sa se insiste asupra faptului ca temeiul oricarei vieti personale, orice forma de asceza si mistica isi are sursa, originea, puterea, si seva de viata numai in Sfintele Taine. Numai participand la vita trupului tainic al Bisericii putem vorbi de o despatimire, de iluminare si desavarsire. Aceasta este credinta bisericii ca viata in Iisus Hristos si cu Iisus Hristos de doua milenii. Restul este o iluzie, o cale fara finalitate, un verbalism despre Iisus Hristos, o teoretizare, dupa cum afirma, sustine si numeste Sfantul Ioan Scararul.
Acesta este Testamentul Domnului si Mantuitorului nostru – Cel rastignit, mort si inviat: „Eu sunt vita, voi mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu Intru el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (In. Cap. 15. 5). Acesta a fost si Crezul Bisericii in istorie cand si-a precizat invatatura sa dogmatica. Ea arata ca continutul dogmelor priveste viata si participarea la adevar ca viata, ca mantuire. Am aratat pana acum ca viata in Iisus Hristos si Invierea in Iisus Hristos ne este data in Sfintele Taine si am particularizat cu Taina Sfintei Impartasanii.
Este cuprinzator si esential sa spun ca in Sfanta Impartasanie ne este data si starea de jertfa a lui Iisus Hristos – Mortul si Inviatul, si ca din aceasta se hraneste si dispozitia noastra de jertfa. Precum tainei cruci urmata de slavita inviere asa si in cazul nostru, din dispozitia si capabilitatea de jertfa va urma ca o incununare invierea noastra in Dumnezeu.
Sfantul Chiril al Alexandriei a aratat in lucrarea sa intitulata „Inchinarea in duh si Adevar” ca la Iisus Hristos nu se intra numai in starea de jertfa, iar noi impartasindu-ne cu Hristos, ne impartasim si de acea stare ca disponibilitate. In Euharistie starea de jertfa si cea a Invierii sunt unite organic. Acesta l-a facut pe dascalul Ortodoxiei, Sfantul Maxim Marturisitorul sa afirme ca Iisus Hristos vrea cu „fiecare dintre noi sa savarseasca taina intruparii sale” (Ambigua).
Aceasta stare de jertfa este foarte importanta pentru spiritualitatea ortodoxa, ce nu s-a numit niciodata numai ascetica sau mistica ci in primul rand este bisericeasca, comunitara, eclesiala si evanghelica. Traditia filocalica este vazuta ca o viata in Iisus Hristos, iar treptele de despatimire, iluminare si desavarsire sunt vazute ca o innoire, ca o inviere in Iisus Hristos, sau ca o inainte inviere in Iisus Hristos – Domnul si Stapanul, Fiul Omului, Cel ce a venit „pentru noi si pentru a noastra mantuire”, ca sa ne rascumpere din boala, din pacat si din moarte pe mine si pe noi, cei multi...
In alta ordine de idei, Sfantul Ioan Scararul spune despre curatire: „o numesc liberare de patimi si pe buna dreptate, caci ea este inceputul invierii de obste si al nestricaciunii celor stricacioase” (treapta XXIX), ce ne duce pe noi la adevarata libertate, cea in Iisus Hristos. El vrea sa ne arate, ca un al doilea Moise ca cel ce ajunge partas al nestricaciunii ca si culme a vietii spirituale, este partas chiar al invierii sufletului si trupului, inainte de invierea obsteasca. Toata asceza si mistica lui practica este vazuta ca o moarte si o inviere in Iisus Hristos.
Acesta ma indeamna ne indeamna pe noi toti, la un dialog si o reflectie: „Sa cercetam, va rog, cine este mai mare cel care a murit si a inviat, ori cel care de fel nu a murit. Cel care a fericit pe cel de-al doilea s-a inselat deoarece, murind Hristos a si inviat, cel care fericeste pe cel dintai adevereste ca acei ce mor si, mai mult inca, acei ce cad, nu sunt incercati de vreo deznadejde” (XV- Despere curatenie). Acest cuvant este de o mare forta a caintei, o putere in a lasa viata pacatului si a placerii si a invia in Iisus Hristos, si de o nadejde ca chiar daca cazi, ridicarea ta si a mea este oricand posibila.
Parintii au aratat ca nimeni nu moare sub cruce, cine isi asuma crucea,ca metania, ca pocainta, pronie si judecata biruie si invinge pacatul, moartea, lumea si pe diavolul. Dar ei au aratat ca pe cruce in final trebuie sa fim, nu sub cruce, cel ce se rastigneste pe ea in sens personal, in viata acestei lumi, in lupta fara odihna fata de pacat si de diavol cunoaste propria sa inviere, a naturii sale inca de acum. Asa au gandit toti parintii mari ai Bisericii. Insasi salutul Hristos a Inviat! Este un realism, un adevar si o realitate, o convingere ce o traia fiecare sfant parinte in planul vietii de zi cu zi. Sfantul Serafim de Sarov, de pilda, a vazut, din punct de vedere cotidian, in toate sfintele sale nevointe invierea sa in Iisus Hristos, de aceea el intampina pe fiecare om cu cuvintele: „Hristos a inviat, bucuria mea!”
Caci iata, in mijlocul istoriei sta pururea Invierea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos – Marele Eveniment si Marea Taina a Crestinatatii, a lumii, a cosmosului si a universului intreg... Caci, cu adevarat a Inviat!...
Stelian Gombos
